vineri, 18 iulie 2008

Păpădie transformată în mărăcine

Nu aş fi avut de gând să continui povestea cu aşa-zisa agenţie a lui Păpădie, din simplul motiv că risca să devină o telenovelă. M-am răzgândit. De ce? Pentru că tocmai m-au vizitat doi colegi de breaslă, foşti furnizori de articole ai agenţiei, rugându-mă să reiau povestea. Când a apărut primul episod, respectivii colegi au fost foarte supăraţi din pricina "postării scandaloase", considerându-mă principalul vinovat pentru faptul că nu-şi vor mai lua banii de la Păpădie. Ei, iată că timpul le-a fost un sfetnic bun şi au recunoscut că atunci i-a cam luat valul de subiectivism. Pe scurt, motivul vizitei lor a fost următorul: tocmai purtaseră, telefonic, o discuţie cu Păpădie, dorind să afle ce se mai aude în legătură cu banii lor (este vorba de şase persoane care au de primit câte 600 de euro). Individul nici măcar nu a mai încercat să-i aburească pentru a câştiga timp, ci le-a tăiat-o scurt: "Ce bani vreţi, voi sunteţi ziarişti? Sunt banii mei, nu meritaţi nimic". No comment!
Oricum, faptul că am scris şi al treilea episod al telenovelei "Agenţia" îl va lăsa rece pe Păpădie. Nici prin gând nu-mi trece că ar sări cu banul la foştii lui colaboratori, pentru a-şi salva imaginea (în primul rând ar trebui să aibă o imagine, ceea ce nu-i cazul). Însă, cei care s-au înţepat cu Păpădie pot foarte bine să-i facă destule şicane pe la ITM, Finanţe, doar au atâtea pârghii...

4 comentarii:

  1. Morala pt. colegii ramasi cu buza umflata: cine s-a fript cu Papadie, o sa sufle de-acum si-n curul gainii...

    RăspundețiȘtergere
  2. Papadie e un tzepar nenorocit. Sa-si puna banii aia pe piept...

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine va mai facut Papadie asta. Iar daca vreti bani mai multi ar trebui sa-i meritati, nu sa asteptati sa va pice din cer. Hai, la munca cu voi!

    RăspundețiȘtergere
  4. anonim, sintagma ta "va mai facut" vorbeste de la sine...

    RăspundețiȘtergere