luni, 30 iunie 2008

Absenţi şi la a doua strigare

După cum spuneam vineri aici, cele două şedinţe de consilii (judeţean şi local) – neputându-se disputa joi şi, respectiv, vineri, datorită lipsei cvorumului (era necesară prezenţa a minimum 2/3 dintre aleşii locali) – s-au desfăşurat astăzi, dar rezultatul a fost acelaşi. La cea de CJ au lipsit, din nou, aleşii PSD şi PC, iar la şedinţa de CL au fost prezenţi doar social-democraţii, absentând consilierii PNL şi ai PD-L. Aşadar, şedinţele au fost reprogramate pentru joi (CJ) şi vineri (CL), iar de data asta, aleşii locali nu mai pot lipsi deoarece îşi pot pierde "foncţia".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu