joi, 27 martie 2008

Mai plimbă ursul, nene

Dimineaţă, verificându-mi cutia poştală, am găsit, printre alte hârtii mai mult sau mai puţin importante, şi o "publicaţie de cultură politică" tipărită sub egida PIN-ului, numită pompos PAGINI BĂCĂUANE. În fiţuica respectivă, fostul conservator din oastea lui Felix, actualmente înregimentat în SRL-ul Laviniei Şandru şi al lui Cozmin Guşă, candidatul PIN la Primăria municipiului Bacău Petru Munteanu bate toba sus şi tare cu măreţele-i realizări (!). Dar să o luăm metodic. Chiar de pe prima pagină, pozând într-un binefăcător absolut al urbei, catindatul cu ursul afirmă semeţ că: "Sondajele mă dau constant pe locul doi, la doar câteva procente de actualul primar". Păi, în cazul asta, m-am mai liniştit, deja ştiu cine vor merge în turul doi şi câte procente vor fi adunat pentru continuarea disputării "tronului" de edil-şef: pe de o parte, Romică, cu circa 18-19-20% din intenţiile de vot ale băcăuanilor, şi pe de altă parte, Petru Munteanu, cu un avantaj de 15-16%. Foarte tare. Şi nemaiexistând dubii asupra acestui aspect, mergem mai departe.
Aflăm din pagina a doua unele obiceiuri ale lui "Petrică şi... ursul" (probabil ar avea succes la copii o poveste intitulată "The boy who cried bear", bine-nţeles, beneficiind şi de o ilustraţie adecvată): îi place să se ia la trântă cu minciuna, iar cât îşi mai trage sufletul, măsoară incompetenţa cu şublerul. Nu ştiu cu care minciună îi place să se ia la trântă, dar cert e că ne serveşte el însuşi o gogoaşă: "Petru Munteanu a fost singurul politician băcăuan care a luat atitudine faţă de intenţia actualului primar de a dărâma Stadionul Municipal din Bacău". Să mori tu! Dar atunci, dezbaterea publică organizată de Partidul Liberal Democrat, anul trecut de Sf. Parascheva, la Casa de Cultură "Vasile Alecsandri" la care stadion se referea? La Santiago Bernabeu...?
În fine, abia în pagina a treia, candidatul PIN la Primărie ne dezăluie ce l-a determinat să candideze: "Nevoia băcăuanilor de a avea în fruntea lor un om care să-i reprezinte, să-i înţeleagă şi să-i iubească dezinteresat". Unde stătea altruistul! Iar în ceea ce priveşte programul electoral cu care se prezintă în faţa alegătorilor băcăuani, e curat science fiction, nu că Bacăul şi locuitorii lui nu ar avea nevoie de toate aceste proiecte, dar miroase de la o poştă a propagandă ieftină. Toţi candidaţii anteriori au promis, în linii mari, aceleaşi proiecte care, prin nefinalizarea lor, au căpătat mai degrabă statut de himere. Aşa că, sătul de atâta demagogie, nu-mi rămâne decât să-i transmit: "Nea Petrică, mai plimbă ursul!".

2 comentarii:

  1. Cu Botomei nici Vasile Botomei nu votează. Poate doar Vasile Roaită şi prietena lui, Sirena.

    RăspundețiȘtergere