Anonimatul ca pomană jurnalistică

(articol găzduit)

"Campania electorală din acest an a căpătat conotaţii dintre cele mai murdare în unele colegii. Minciuni, mizerii inventate de pseudoziarişti ţin prima pagină a gazetelor încălcând orice normă a deontologiei profesionale. Aşa s-a petrecut în urmă cu doar câteva zile în ziarul «X», când un pretins ziarist, ascuns sub masca anonimatului, a forţat un subiect răsuflat deja în presa centrală din urmă cu o săptămână. Încercarea aşa zisului ziarist nu a fost altceva decât o împroşcare cu noroi peste un politician implicat în campania electorală.

Alergatul după pomana electorală pare a fi nota distinctivă a modului în care jurnaliştii băcăuani înţeleg să trateze nu doar campania electorală, ci şi faptul politic, mai larg. Fără semnătură, fără o sursă precisă (alta decât materialul unei televiziuni de butonieră), populat cu citate în doi peri, respectivul material de «presă», el însuşi anonim în substanţă şi-n conţinut, demonstrează că jurnalistul provincial – provincial şi-n atitudine, şi-n profesionalism – ar face orice, împotriva oricui. Năravul e vechi şi, deontologic vorbind, generalizat. După ce a zornăit serviciile de cafea prin instituţiile statului, făcând anticameră pe la uşile diverşilor potentaţi ai zilei, precum câinii hămesiţi la poarta măcelăriei, în speranţa că va putea căpăta ceva «mălai», ziaristul respectivului cotidian şi-a amintit că hârdăul cu lături n-a părăsit încă redacţia, că izul greu al diletantismului profesional i-a intrat în haine şi-n sânge pentru totdeauna. Nu trebuie invocată, în presa zilelor noastre, obiectivitatea. Trebuie însă condamnată ura. A scrie cu ură, de parcă în joc s-ar afla nu soarta politicienilor, ci aceea a jurnaliştilor, e capcana în care semnatarul articolului respectiv nu s-a ferit să intre. Timpul, şi reacţia celor din jur, îi vor dovedi poate într-o zi că s-a înşelat definitiv şi irevocabil, că a scrie cu ură înseamnă, înainte de toate, a perverti cuvântul şi, odată cu aceasta, propria fire. În folosul cui, până la urmă? Se ştie că politicienii vin şi pleacă, dar stigmatul găunoşeniei rămâne pentru totdeauna, ca un nedorit semn distinctiv care te dă de gol oriunde te-ai afla. În acelaşi ziar, de la acelaşi autor, au apărut, de-a lungul timpului, mai multe materiale socotite de colegii de breaslă drept materiale-plagiat. Practica, departe de a fi fost eradicată, face, în continuare, carieră. Cititorul se va fi convins că impostura şi ridicolul sunt la ele acasă.

Nota redacţiei: Cotidianul «X» regretă incidentul provocat de nedocumentarea corespunzătoare a unui ziarist. Nefiind la prima abatere, acesta va suporta consecinţele administrative şi va răspunde singur eventualelor prejudicii morale sau materiale demonstrate de o instanţă judecătorească.
25 noiembrie 2008"

Super tare, nu? În primul rând, m-a dat pe spate faptul că autorul acestui text, într-un absurd exces de zel, şi-a permis să compună şi nota redacţiei pe care o ia la unşpe metri vizavi de publicarea în paginile sale a unui "subiect răsuflat deja în presa centrală". (Şi, apropo, 2-3 zile nu înseamnă o săptămână!)
Apoi, îmi mai permit luxul de a-i atrage atenţia autorului acestui "editorial" că el însuşi s-a împotmolit în capcana unei scrieri pline de ură, pervertind, până la siluire, cuvântul, ba chiar, şi propriul său caracter.
P.S. Slavă Domnului că textul respectiv nu a reuşit să murdărească hârtia vreunui ziar.