vineri, 15 august 2008

D’ale transporturilor publice

Se zvoneşte prin târg că Romică ar pregăti un concurent serios firmei Transport Public SA. Foarte bine, ştiut fiind faptul că performanţa apare doar într-un mediu concurenţial, iar monopolul atârnă ca un pietroi şi frânează evoluţia. Buuun! Revenind la bârfa care circulă dezlegată şi nestingherită prin urbe, ideea ar fi următoarea: cei de la TP SA, adicătelea firma din ograda lui Seche, fierb în draci pentru că Romeo-cel-reales vrea cu orice preţ să înfiinţeze încă o firmă de transport public, sub tutela municipalităţii, şi din ce a transpirat până acum ar fi vorba de 50 de autobuze (sau autobuze şi microbuze). O fi pe bune sau doar o intoxicare estivală? Rămâne de văzut, însă dacă îi iese mişcarea, Stavarache va bifa încă un şpiţ în boaşele lui Big Fane...

Tot despre transportul public, dar de data aceasta din Iaşiul natal, în care am avut niscaiva treabă la începutul săptămânii. Isteţii de la RATP (Regia Autonomă bla... bla...) au decis ca de la 1 august să nu mai comercializeze bilete în mijloacele de transport în comun, respectivele tichete de călătorie putând fi achiziţionate exclusiv de la 38 de tonete, 18 dispecerate şi 58 de puncte de difuzare a presei, conform comunicatului de aici. Chestia e că doar câteva (puţine) tonete RATP au programul de lucru între orele 5-22, majoritatea sunt deschise până la ora 20 şi în weekend, numai până la ora 16. Iar mijloacele de transport în comun încep să circule înainte de ora 5 şi se retrag la depou după ora 23. Ce faci când din motive independente de tine (dar dependente de obtuzitatea "cărăuşilor" ieşeni) nu-ţi poţi cumpăra bilet? Nimic mai simplu: faci economie şi mergi pe blat!

Un comentariu: