joi, 10 iulie 2008

Începe Cupa Simba Invest

De mâine, pe zgura de la SCM Bacău debutează o nouă ediţie a Cupei Simba Invest la tenis. Turneul este organizat de Direcţia pentru Sport a Judeţului Bacău şi Sport Club Municipal, în colaborare cu societatea Simba Invest, care este şi sponsorul principal al competiţiei. Anul acesta voi bifa a treia prezenţă la Cupa Simba, iar ideea e că nu am cum să obţin o performanţă mai slabă decât la ediţiile precedente (v-aţi prins, nu am trecut de primul tur în anii trecuţi). Din discuţia avută cu şeful secţiei de tenis a SCM, Mihai Ciuntea, am aflat că pe zgura băcăuană se va afla şi cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu, un împătimit al sportului cu racheta. Probabil mă invidiază la culme pentru că sunt la a treia prezenţă la acest turneu :)).
P.S. Ca o curiozitate, potrivit sitului Federaţiei Române de Tenis aş avea venerabila vârstă de 86 de ani!!!

3 comentarii:

  1. Ha-ha-ha. Mosule ce tanar esti! :))

    RăspundețiȘtergere
  2. De fapt esti un vampir, unul dintr-aia care nu-si arata varsta, un nemuritor. Ca si mine, de altfel.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bre, dar la asta nu m-am gândit... Poate-s şi eu vreun pui de Rakoczi sau neam cu contele de Saint-Germain. Dar tu, Yesman taică, cine eşti? Cumva Duncan MacLeod, ăla de făcea parte din clanul MacLeod?

    RăspundețiȘtergere