joi, 31 iulie 2008

"Cneazul" a jucat pe asfaltul băcăuan

Campania "10 pentru Andrei Pavel" a poposit astăzi în urbea lui Bacovia. Prima fază a manifestării s-a desfăşurat pe Calea Mărăşeşti, în imediata vecinătate a Palatului Administrativ, unde a avut loc conferinţa de presă şi schimburile de mingi dintre Andrei Pavel şi zecile de copii pasionaţi de sportul alb. În timpul cât a jucat cu micii tenismeni băcăuani, "Cneazul" a glumit, a făcut paradă, ba chiar, la un moment dat, l-a antrenat în joc şi pe Alin Popoviciu, manager general Fischer România, transformându-l în ţintă pentru mingile trimise de câţiva dintre micuţii parteneri de joc.
Partea a doua a campaniei s-a desfăşurat la McDonald’s, ceea ce îi dă o notă negativă manifestării prin asocierea tenisului cu un furnizor de E-uri.
De amintit că sponsorul Fischer a oferit copiilor cadouri constând în mingi de tenis, tricouri, şepci, şosete etc.

Un comentariu: