joi, 22 mai 2008

Şicane electorale

Azi, la prânz, am asistat la o trebuşoară interesantă. Trecând pe lângă sediul de campanie al social-democraţilor, deodată aud, din ce în ce mai intens, sloganul de campanie + îndemnuri electorale ale lui Ioan Chiriac, candidatul PD-L la Primăria Bacău, bine-nţeles pe fundalul sonor al melodiei "Verde înrourat" a lui Mircea Rusu. Măi să fie, a înnebunit lupul, îmi zic eu, gândindu-mă că junii PSD-işti care forfoteau pe acolo au pus-o de-un puci. Nici vorbă de aşa ceva. Era doar "electo-vanul" (una din maşinile de campanie) lui Chiriac care-şi căuta loc de parcare. Şi a găsit taman la nici 10 metri de sediul de campanie al social-democraţilor. În primă fază, "pesedeii" au rămas înmărmuriţi, dar apoi şi-au reluat activităţile aruncând fulgere din priviri către "electo-van" şi blestemându-i pe PD-L-işti pentru tupeul lor. Maşina de campanie a lui Chiriac a staţionat acolo probabil o oră (n-am avut curiozitatea s-o "păzesc"), şoferul însoţit de 2 dom'şoare plecând să ia masa. Era vremea prânzului...
Despre alte şicane/ironii electorale a postat Răzvan aici şi aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu