luni, 19 mai 2008

Criză de timp, Romică?

Cum se apropie cu paşi repezi data alegerilor, iar Romică e în picaj, toate lucrările edilitare potenţial aducătoare de voturi se desfăşoară într-un ritm alert. Impresionant chiar, aş zice. Departe de mine gândul că aş blama toată suita de astfel de lucrări-reparaţii-îmbunătăţiri. Mă irită că nu au fost făcute la timpul lor, iar acum ne sunt servite buluc de edilul-inventator Stavarache. Şi toată această
aglomerare a ajuns să creeze disconfort băcăuanilor. Unul din proiectele care se derulează acum este asfaltarea aleilor şi parcărilor dintre blocuri. Buuun! Nimic rău în asta. Executant, srl-ul liberalului Petrişor Botezatu, COMNEF (ştiţi firma, o abonată la lucrările din bani publici). Astăzi, o echipă de "comnefi" lucra cu sârg în zona Zimbru – Miron Costin. S-au apucat băieţii de asfaltat la alei, dar au gândit cu anusul: au împrăştiat smoală topită, bitum şi alte drăcovenii de lianţi concomitent pe două alei care fac legătura cu str. Miron Costin, astfel că locuitorilor din blocurile dispuse mai în spate le-a fost blocat accesul.
Soluţia: o rută ocolitoare (cam 500 de metri în plus de parcurs).
Disconfort: maxim.
Bonus: înjurături şi blesteme la adresa "comnefilor", dar nu a fost uitat nici Romică precipitatul.
Rezultatul: nepreţuit...

Un comentariu:

  1. In picaj, zici? Numai cine nu vrea nu vede ca strategia lui Romica prinde la marea masa, ca asfaltarile (chiar si in pripa) sau reabilitarile blocurilor vor aduce voturi la greu. Pentru unul care nu voteaza sunt extrem de uimit de cat de repede se misca intru coafarea propriei imagini Romelul. Fie-i numele in veci atarnat de schelele reabilitarilor electorale.

    RăspundețiȘtergere