sâmbătă, 5 aprilie 2008

Ne-au dovedit... ursuleţii

Aşadar n-am mai pornit cu dreptul la competiţia "Ziarişti vs. Politicieni", cum speram, ci am luat-o pe coajă, dar nu urât, doar la un gol diferenţă. De la cine? De la cei pe care-i credeam urşi în toată firea, nu nişte ursuleţi cărora abia li se uscase cerneala pe adeziuni. Nu tu un Petrică Munteanu la firul ierbii artificiale. Păi care mai era distracţia? Distracţie a fost, însă de partea lor, că ne-au scos sufletul. Aveau patru puştani care se mişcau spirt, nu glumă. Probabil le promiseseră Munteanu şi Sereş o poză de grup cu Lavinia Şandru drept recompensă. Ce mai, chestia e că ne-au luat tare de la început şi, până să ne dumirim noi înspre ce poartă trebuie să dăm cu stângu-n dreptu', deja aveau 3-0. Lucrurile s-au mai aşezat pe parcurs, dar ocaziile ratate (inclusiv un penalty) s-au răzbunat. Fluierul final a încremenit tabela la un 9-8 pentru "ursuleţi", iar nouă nu ne rămâne decât să câstigăm meciurile viitoare (cu PNL, PSD şi PD-L).
În cealaltă partidă a grupei, PSD şi PD-L au remizat, 8-8. O pun băieţii de-o alianţă la locale? Hmmm! Greu de crezut. Dar, vorba aia: "never say never".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu